1.MINUS PRIMA ZI

 Costel Zăgan 03.07.2022

1.MINUS PRIMA ZI

Este tot mai greu să fii profesor în ţara asta: o ţară condusă de nişte analfabeţi! Nişte analfabeţi care nu ţin cont de nimic: nici de trecut, nici de prezent, nici de viitor!

Cu fiecare zi suportată, am ajuns să vedem în moarte unica salvare!

Pentru că cei care ar trebui să ducă România în viitor, sunt de fapt călăii României. Deci, şi-ai noştri, implicit!

Şi odată cu noi sunt traşi pe roata istoriei contemporane nu doar Horea, Cloşca şi Crişan sau Gheorghe Doja, ci şi cei care nu au ştiut niciodată de frică în faţa duşmanilor ţării: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara!

Sunt condamnaţi acasă de proprii lor strănepoţi!

Halal strănepoţi, n-am ce zice, pur şi simplu! Îţi îngheaţă mintea de atâta neghiobie diriguitoare!!!

Doamne, cum de i-ai suportat atâta timp în grădina Ta?

Se ofilesc nu doar florile, dar şi buruienile când îi simt prin preajmă!

Jeg politic.

Excremente naţionale.

Casa Poporului este toaleta României: ce urât pute, Doamne!

(din volumul „Antimemoriile unui profesor de română”)

CUVINTE DE NISIP

Peisajul acesta
îmi vine perfect
zic
trăgându-mi cerul
deasupra capului

Și-n jur
tăcerea
devine
brusc
subterană

(Hiperbole blitz, 2005)

Costel Zăgan

O FABULĂ PE UNDE SCURTE - Costel Zăgan

Activ

Costel Zăgan

deSnsrotpos8r9ui0i7g02telm8bi4gc4e8eg2tif3 812ll190 g26l0p11  · 

Distribuit pentru: Prieteni apropiaţi

O FABULĂ PE UNDE SCURTE

Mai c-aş scrie-o fabulă şi eu

dacă n-aş fi Doamne leu

prin urmare o leoaică mică

văz cum zi de zi se tot ridică

Şi ajunge Doamne iartă

de trăieşte numai pentru artă

nu mai are fraţi şi nici surori

şi nici părinţi uneori

Însă leul ca să zic aşa

era mândru de copila sa

şi o pomenea în stânga şi în dreapta

până-află şi cel de sus de asta

Şi-o trimise parcă-n drumeţie

tocmai la a tatălui moşie

totuşi ea nu pricepu deloc

de ce leul seamănă c-un porc

Iar moşia la numărătoare

doar câţiva centimetri are

puiul de leoaică rău s-a supărat

tatăl ei că nu e împărat

Ci e-un simplu leu de tinichea

care-a ruginit deja

de morală ce să vă mai zic

leu a dat totul pe nimic

Costel Zăgan, FABULE PESTRIŢE-N CERUL GURII

FENOMEN ȘCOLAR

 Numai poeții mai au habar

Costel Zăgan, Universuri paralele

POEZIA ILUZIILOR PIERDUTE

 

POEZIA ILUZIILOR PIERDUTE

 PĂMÂNTUL DEOCAMDATĂ

   - ADRIAN PĂUNESCU -

Timpul vieții ni-i scurt

Hai să-l facem curat,

Trăiesc unii din furt,

Alții doar din ce-au dat,

Sunt săraci și bogați

Lovesc lașii pe bravi;

Voi ce-n lună zburați

Pân-la cer vă urcați

Pe spinări de noi sclavi.

Pe pământ avem de toate

Și mai bune și mai rele,

Bune, rele,

Și-nchisori și libertate

Și-a putea și nu se poate

Și noroi și stele.

Voi ce-n lună zburați

Cu-ale noastre izbânzi

Nu uitați c-aveți frați

Pe planetă, flămânzi.

Pâinea lor o mâncați

Printre stele zburând,

Voi degeaba zburați

Când cei subdezvoltați

Se târăsc pe pământ.

Pe pământ avem de toate

Și mai bune și mai rele,

Bune, rele,

Și-nchisori și libertate

Și-a putea și nu se poate

Și noroi și stele.

Lumea-i plină de răni 

Și de doctori decenți

Și de măști și de vămi

Și de mari inocenți;

Fiindcă nașteți copii

Apărați-i luptând,

Doborâți monștrii vii

Ce de-un veac de vecii

Dolii pun pe pământ.

Pe pământ avem de toate

Și mai bune și mai rele,

Bune, rele,

Și-nchisori și libertate

Și-a putea și nu se poate

Și noroi și stele.

Între cei care trag

Și acei ce sunt trași

Nu e loc de vreun steag

E o groapă de pași.

Între ei sunt sudați

Cu un strâmb ideal,

Cum sunt bine legați

Condamnatul de laț

Și biciușca de cal.

Pe pământ avem de toate

Și mai bune și mai rele,

Bune, rele,

Și-nchisori și libertate

Și-a putea și nu se poate

Și noroi și stele.

Fii ai muncii aveți

Nădușeala pe piept

Cum stă nurca de preț

Pe-al madamelor piept.

Unii au, alții fac,

Unii dorm, alții sunt,

Între înger și drac

Trage omul sărac,

Înhămat la pământ.

Pe pământ avem de toate

Și mai bune și mai rele,

Bune, rele,

Și-nchisori și libertate

Și-a putea și nu se poate

Și ruină și cetate

Genii mari și frunți tembele,

Vânt ce stă și vânt ce bate

Și martiri dar și lichele,

Nedreptate, și dreptate

Și-a putea și nu se poate

Și noroi și stele.

ADRIAN PĂUNESCU, PĂMÂNTUL DEOCAMDATĂ, 19777