Un braț
se îndepărtează
un anotimp grăbit
plouă
cu
cerneală albastră
rămân
bălți
și
cuvinte încrucișate
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Eu barbarul din oglindă eu ca Hanibal la poartă aștept Roma să mă-nchidă într-o operă de artă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE -
FAMILIA POPESCU Când eram mic aveam o pernă mare, moale, caldă, umplută cu miez de pâine. Și-am rugat-o pe mama să-mi coasă multe felii de ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu